Sabatul Mortilor
Sabatul Morților

      Acest Sabat este un prilej pentru păgâni de a-și cinsti şi onora, în mod specific, străbunii, rudele şi apropiaţii decedaţi, precum şi spiritele lumii de dincolo.

      Sabatul Morţilor are în componența sa două sărbători distincte, fiecare dintre ele având un caracter specific, în funcţie de categoria de spirite căreia i se adresează. Patronul întregului Sabat este Zeul Thanatos, adică simbolul morții. Un Zeu înfricoșător în aparență, dar care în realitate este un Zeu al transformării dintr-o formă de existență într-alta. Continuitatea acestei existențe presupune un lung șir de transformări marcate prin morți și nașteri, după cum spunea și Mihai Eminescu, în al său stil caracteristic, în poezia Luceafărul:

”Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște”

      Moartea de aici reprezintă începutul a ceea ce s-ar putea numi naștere dincolo, iar moartea de dincolo marchează începutul vieții aici. Aceste momente de cotitură ale existenței sunt guvernate de către Zeul Thanatos.

Sabatul de ziuă

     Începe odată cu răsăritul soarelui în dimineaţa de 31 Octombrie şi durează până la apusul său. În cadrul acestui sabat este cinstită amintirea străbunilor şi onorate faptele lor, datorită cărora au rămas vii în memoria timpurilor și a urmașilor. În acelaşi cadru sunt evocate rudele şi apropiaţii decedaţi. Pentru cinstirea şi onorarea spiritelor celor ce nu se mai află în viaţă se aprind lumânări albastre şi/sau albe. În acest context culorile lumânărilor au următoarele semnificaţii:

      - lumânările albastre semnifică sănătatea şi exprimă caracterul de imaculat. Sănătatea unui spirit, în mod evident, nu reprezintă acelaşi lucru cu sănătatea corpului unei fiinţe. În planul spiritual componenta structurală a unui spirit poate fi afectată în diverse moduri. În acest sens, se poate spune despre un spirit că este sănătos atunci când are o componentă structurală neafectată 
(vezi Cartea Legii). Prin aprinderea unei lumânări albastre în cinstea unei persoane decedate, spiritul acesteia practic nu se vindecă (în cazul în care este afectat în vreun fel) dar persoana care aprinde lumânarea îşi exprimă în acest mod dorinţa de bine pentru cel decedat.

      - lumânările albe semnifică moartea normală. Prin moarte normală se înţelege desprinderea completă a spiritului de dublul eteric şi a acestuia de corpul material (vezi 
Cartea Legii). Dacă spiritul nu se desprinde complet şi rămâne asociat dublului eteric, va lua naștere o stafie care va bântui atât prin lumea de aici, cât şi prin lumea de dincolo. Dacă dublul eteric se va desprinde de spirit, dar va rămâne asociat corpului material, mortul se va transforma în ceea ce se numeşte, în mod popular, strigoi (cazuri foarte rare, deoarece implică inclusiv nedesprinderea dublului eteric secundar) sau corpul va prezenta un aspect de mumifiere. Acest ultim caz se datorează rămânerii în asociere a dublului eteric primar, care împiedică descompunerea normală a cadavrului și în mod implicit, a unor neajunsuri pentru spirit... Prin aprinderea unei lumânări albe în cinstea unei persoane decedate, se exprimă dorinţa ca spiritul acesteia să fi ajuns sau să ajungă dincolo fără probleme. Uneori, chiar și numai această dorință exprimată din suflet, poate declanșa mecanisme mentale care să fie cu adevărat eficiente, alteori este necesară intervenția unui păgân inițiat în magia păgână.
      Nu uitați să puneți lângă lumânări și o floare, două, în memoria celor plecați dintre noi.

Omagiu adus morților

Pentaclul este simbolul existenței în Univers, în formă materială, spirituală sau asociată.

      Datorită tuturor problemelor care pot apărea în momentul morții, cât și după acest moment, anticii acordau o importanţă deosebită cultului morţilor, bineînțeles în funcție și de nivelul cunoștințelor pe care le poseda fiecare popor, precum și de gradul de înțelegere al fiecărui individ în parte. De remarcat este faptul că toți doreau să facă ceea ce le stătea lor în putință, atât pentru binele morților lor, dar și în speranța că, măcar, în virtutea tradiției, urmașii lor vor face același lucru pentru ei. În altă ordine de idei, nu toate ritualurile sau practicile din cadrul unui cult al morților sunt și eficiente, unele chiar au un efect invers față de cel scontat, chiar dacă toți cei care îl practică sunt animați de intenții bune. Ca exemplu, incinerarea favorizează desprinderea uşoară a dublului eteric de corp iar mumificarea sau îndepărtarea unor părţi din corp au rezultate inverse. Înmormântarea nu favorizează desprinderea dublului eteric, dar nici nu o împiedică, însă prezintă dezavantajul unei perspective nu prea îmbietoare, privită prin prisma putrezirii corpului și a viermilor care urmează să-l consume...

      Din timpuri străvechi există obiceiul ca în această zi de Sabat să se aducă ofrande pentru morţi. Pentru a face acest lucru, procedaţi în felul următor: puneţi-vă în minte pentru cine aduceţi ofranda şi apoi oferiţi-o unei persoane apropiate, dar să nu facă parte din familie. Se pot aduce ofrande pentru mai mulţi morţi în același timp, oferindu-le mai multor persoane. Când oferiţi ofranda nu trebuie să spuneţi pentru cine este și nici să oferiți o singură ofrandă pentru mai mulți morți, fiecare cu ofranda sa! În general, ofrandele constau din alimente, dar puteți oferi orice credeți că i-ar fi plăcut celui decedat.

      Acest sabat nu are aspecte.

Sabatul spiritelor

      Începe odată cu apusul soarelui din seara de 31 Octombrie şi durează până a doua zi la răsărit. Acest sabat este dedicat spiritelor lumii de dincolo şi în special a celor care au capacitatea de a-şi găsi şi a-şi asocia un dublu eteric, în mod provizoriu, bineînțeles. În felul acesta, ele se pot manifesta în lumea noastră (lumea de dincolo este planul spiritual iar lumea noastra este planul material, în sensul în care materia este caracteristică acestei lumi).

      În timpul Sabatului se aprind lumânări negre şi roşii. În acest context,
culorile lumânărilor au următoarele semnificaţii:

     - lumânările negre semnifică viaţa în lumea noastră. Negrul este culoarea pământului roditor, a pământului care oferă vieții condiţii optime de dezvoltare. Aprinderea lumânărilor negre este o invitaţie adresată spiritelor să participe la sabat.

      - lumânările roşii sunt un simbol al focului, în sens figurat, mai precis în sensul focului lăuntric ce animă. Aprinderea lumânărilor roşii semnifică invitaţia la un sabat plin de viaţă.

      La acest sabat se poartă costumaţii realizate în cel mai fantezist mod posibil. Scopul este de a crea o atmosferă plăcută, care să deconecteze participanţii de la cotidian. O dată pe an este acest Sabat și nu strică puţină distracţie, nu-i așa? Decorul poate fi amenajat în acelaşi stil, din el nelipsind dovlecii decupaţi sau sculptaţi, care sunt dealtfel caracteristici acestei sărbători.

Sabatul spiritelor

      Tradiția este ca în timpul Sabatului, așa cam pe la miezul nopții, să se aducă ofrande spiritelor. Acestea constau, în special, din alimente crude sau gătite, deserturi dar şi băuturi (preponderent nealcoolice). Ofrandele se aşează pe altar sau pe o măsuță special amenajată și se dedică spiritelor. După realizarea acestui ritual onorific ofrandele pot fi împărțite participanților pentru a se putea bucura de gustul lor. Ceea ce a mai rămas din ele, dacă a mai rămas ceva după sabat, nu se aruncă, se păstrează şi se consumă mai târziu sau se incinerează.

      Dedicarea se face în felul următor: dintre păgânii participanţi la sabat, persoana cu cele mai bune abilităţi în domeniul magiei se va apropia de altar şi va rosti formula de dedicare,

"Dedic aceste ofrande spiritelor prezente, sperând să le primească şi să fie mulţumite"

      Aspectele sabatului: putere, tenacitate, fermitate, voie bună, spiritualitate.

Acasa

Sabatul Geea      Sabatul Geea 
Sabatul Echinocțiului de primăvară     Sabatul Echinocțiului de primăvară
Sabatul Focului      Sabatul Focului
Sabatul Solstitiului de vara      Sabatul Solstițiului de vară
Sabatul Cronos      Sabatul Cronos
Sabatul Echinoctiului de toamna      Sabatul Echinocțiului de toamnă
Sabatul Solstitiului de iarna      Sabatul Solstițiului de iarnă

Zeii pagani      Zeii păgâni
Magie pagana      Site dedicat magiei păgâne